În ultimii ani, piața de retail este marcată de un progres continuu, acompaniat de o nevoie acută de adaptare la fluctuațiile economice, sanitare, sociale și tehnologice.
Chiar dacă companiile de retail au fost expuse unui context fără precedent, marile lanțuri de FMCG au ajuns în 2021 la 3400 puncte de prezență pe piața românească, potrivit agregatorului de date Statista. Odată cu deschiderea unor noi puncte de vânzare, crește și numărul angajațior angrenați în acest domeniu, în prezent industria de retail acoperind peste 17% din totalul forței de muncă din România. Totodată, piața se diversifică, iar amplificarea concurenței în retail se simte din ce în ce mai puternic.
Schimbări importante s-au produs și în comportamentul consumatorului, manifestându-se prin apetitul față de experiențele personalizate în magazin, interesul față de canalele digitale și nevoia de un dialog relevant cu brandurile de retail.
De aici se nasc o serie de dificultăți și provocări legate de atragerea și fidelizarea consumatorilor de retail:
- Produsele și promoțiile nu primesc vizibilitatea pe care o merită
- Costurile mari generate de afișele de hârtie și ineficiența lor
- Concurența acerbă și nevoia de diferențiere
- Comunicarea neomogenă, în special în cazul lanțurilor de magazine
- Fidelizarea clienților e dificilă fără metode noi și atractive de comunicare
- Experiențele personalizate necesită tehnologie și regândirea proceselor
- Notorietatea mărcii este greu de menținut
- Rentabilitatea slabă a investițiilor
Aceste provocări pot fi depășite doar prin intermediul unui dialog consecvent, relevant și atractiv. Orice dificultate are o soluție, iar în acest caz digitalizarea este cheia rezolvării marilor greutăți în retail.
Afișajul digital este una dintre cele mai noi și ofertante tehnologii de comunicare în retail, care îți oferă avantaje competitive – de la fidelizarea clienților, până la recuperarea investiției și diversificarea fluxurilor de venit:
- Cu o soluție de afișaj digital, câștigi timp și elimini costurile generate de printarea și logistica afiselor de hârtie, dintr-un click, în oricâte locații dorești.
- În timp ce majoritatea competitorilor pierd timp cu gestionarea afișelor de hârtie, tu scoți în evidență produsele prin imagini și clipuri atractive care sunt distribuite cu ușurință pe orice ecran.
- Atunci când prezinți produsele în vitrine digitale atractive, automat crești probabilitatea de cumpărare. Cu ajutorul semnalizării digitale, poți crea campanii de marketing mixte, menite să atragă atenția clienților.
- Crește încrederea consumatorilor prin afișarea coerentă a promoțiilor și ofertelor în toate magazinele din grup, dintr-un click, de la același PC, chiar și lucrând remote.
- Trăim în era digitală, iar fidelizarea clienților presupune oferirea de experiențe personalizate și inedite, care să-i aduca înapoi în magazin în mod repetat. Afișajul digital îți asigură această continuitate.
- Cu afișajul digital, poți genera venituri suplimentare prin vânzarea spațiului publicitar pe ecranele tale către parteneri și alți furnizori.
Prin intermediul Ghidului de Comunicare Vizuală prin Afișaj Digital, realizat de Spectro:o în parteneriat cu publicația retail-FMCG.ro, ne propunem să susține retailerii care doresc să tranforme modul în care comunică și să asigure clienților o experiență memorabilă în magazin.